Povestea HARPAI începe cu 2 ani în urmă când un proiect îndrăzneț a luat viață în comuna Cerașu din județul Prahova. La baza proiectului a stat o formulă magică care este acum transpusă în numele pe care-l purtăm cu multă mândrie: hârtie + pai = HARPAI.
De la idee la acțiune a fost doar un singur pas, pe care l-am făcut cu asumare și cu responsabilitate. Astfel, am început să producem paie de băut din hârtie, 100% biodegradabile și reciclabile.
Pentru că ideile bune cresc și se dezvoltă atunci când întâlnesc oamenii potriviți, am trecut de la 1 la 4 angajați într-o perioadă relativ scurtă.
În tot acest timp, în care ne-am axat pe fabricarea de paie de băut din hârtie, am acordat o deosebită atenție procesului de producție, pentru a nu crea dezechilibru în mediul înconjurător.